Potrivit unui comunicat al Sunimprof Rottaprint transmis, marți, pentru anul 2018, reprezentanții companiei estimează o creștere de 10% a afacerilor.
„Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România, a raportat în 2017 o cifră de afaceri de peste 19,8 milioane de euro, în creștere cu 21% față de anul precedent și investiții în tehnologie și software de 2 milioane de euro. Compania se menține pe un trend ascendent și în primele trei luni ale anului 2018, înregistrând o creștere de 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru 2018, reprezentanții companiei estimează o creștere de 10% a afacerilor”, se arată în comunicat.
Reprezentanții companiei au menționat că exporturile au reprezentat 24% din totalul cifrei de afaceri înregistrată în 2017, cu livrări în 14 țări din Europa, Asia și SUA, numărul de clienți crescând cu circa 10% în 2017 față de anul precedent.
Din anul 2013, Sunimprof Rottaprint a dezvoltat un plan major de investiții, propunându-și să investească până în 2021 aproximativ 18 milioane de euro în tehnologie și software, având ca obiective îmbunătățirea fluxului de lucru, a calității produselor, dar și introducerea unor produse noi în linia de producție.
„În activitatea noastră, îmbinăm tehnologia de ultimă oră cu experiența de peste 27 de ani în industrie, pentru a oferi cele mai bune produse clienților noștri. De aceea, din 2013 și până în 2021 ne-am propus să investim anual în funcție de strategia de dezvoltare a business-ului. În 2018 vom implementa un nou sistem ERP customizat în domeniul tipografiilor, care ne va permite să îmbunătățim fluxurile interne și să le automatizăm pe unele dintre acestea”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Sunimprof Rottaprint.
Cele mai solicitate produse din oferta Sunimprof Rottaprint sunt etichetele imprimate și capacele de iaurt, având o pondere de 65% din totalul comenzilor.
În topul industriilor care au solicitat serviciile companiei în 2017, industria prelucrătoare conduce clasamentul cu un procent de 69%. În ceea ce privește sectoarele de activitate, 38% dintre clienți provin din domenii precum fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor din carne (inclusiv carne de pasăre), prelucrarea și conservarea cărnii, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor de patiserie.
Sunimprof Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România. Cu o experiență de 27 ani, compania cu sediul în comuna Apahida, județul Cluj, deține în prezent 4 centre logistice în România: Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani și 2 centre logistice în Ungaria și Germania, în care lucrează peste 250 de angajați.